Costumul de Gală

Dupa ce am vorbit in articolul anterior despre o parte importanta din tinuta unui gentleman, acum vom discuta despre o piesa esentiala de care un gentleman va avea nevoie in probabil cele mai frumoase momente din viata lui, tinuta de gala.

Istorie

Daca smoking-ul este o tinuta pretentioasa de seara in zilele noastre, la momentul aparitiei acestui articol vestimentar, cu peste un secol si jumatate in urma, lucrurile stateau exact invers. Initial, in 1856, unui celebru croitor din Londra, Henry Poole, i s-a cerut sa conceapa o tinuta formala pentru regele Edward al VII-lea, dar mai lejera decat fracul. Astfel, Poole a renuntat la “coada de randunica” si a croit un fel de veston de interior, pe care barbatii l-au indragit de indata, deoarece il puteau imbraca atunci cand mergeau la fumat, pentru a-si proteja restul hainelor de mirosul intepator de tigara, motiv pentru care i s-a si spus “smoking” (in engleza “smoke” insemnand “a fuma”). 

Cand ieseau din fumoar, se debarasau de smoking, pentru a nu deranja simtul olfactiv delicat al doamnelor care ii insoteau. Nepotul regelui – ducele de Windsor – pune capat, intr-un fel, acestei galanterii britanice, pastrand smokingul si in prezenta invitatilor, la diverse serate sau la cina. Cu 20-30 de ani mai tarziu, in Statele Unite ale Americii, milionarul James Potter, membru al unui club privat din New York – Tuxedo Park Country Club – a impus un cod vestimentar extrem de elegant, care presupunea, printre altele, purtarea unui veston, cu reverele din satin stralucitor, dupa modelul “smoking jacket”, pe care britanicii il purtau cand ieseau la fumat. Descoperise acest stil vestimentar dupa o vizita in Anglia facuta ducelui de Windsor, iar dupa intoarcerea in SUA, toti colegii de club ai lui Potter l-au imitat, numind noul costum “tuxedo”.

Smoking-ul, ca tinuta obligatorie, s-a impus insa mai tarziu, cu ocazia unor evenimente deosebite (de exemplu, cocktail-uri, festivaluri de film, de teatru, receptii), care se desfasurau seara, dupa ora 18, situatie in care, pe invitatie, se preciza “Smoking obligatoriu” (“Black Tie”).

Smoking-ul, ca tinuta obligatorie, s-a impus insa mai tarziu, cu ocazia unor evenimente deosebite (de exemplu, cocktail-uri, festivaluri de film, de teatru, receptii), care se desfasurau seara, dupa ora 18, situatie in care, pe invitatie, se preciza “Smoking obligatoriu” (“Black Tie”).

Costumul de ceremonie nu ar trebui sa lipseasca din garderoba niciunui gentleman, indiferent daca ocaziile de a-l purta sunt frecvente sau daca se ivesc mai rar. Spre deosebire de alte tipuri de costume barbatesti, costumul de ceremonie are ceva special, ceva ce il face sa fie pretios si rafinat.

Aceasta tinuta este de doua feluri, depinde de stilul fiecarui domn dar si de importanta evenimentului la care ia parte.

Putem opta pentru o tinuta Black Tie, ea fiind cea mai des intalnita sau la tinuta White Tie, care defineste eleganta suprema, ea fiind necesara la intalniri cu oficialitati sau la unele baluri.

Costum Barbati Zemve ceremonie

BLACK TIE

Ca sa spunem inca de pe acum si sa corectam o greseala pe care multi domni o comit, faptul ca a crede ca o tinuta black tie inseamna doar un “costum de mire” noi vom spune ca este eronat. Black Tie este un cod vestimentar destinat evenimentelor de seara. Este format dintr-un veston (haina) de culoare neagra sau in alte nuante mai inchise- bleumarin, verde, burgundy sau gri, de exemplu. Croiala este dreapta, cu unul sau doua randuri de nasturi, cu revere din satin lucios sau matase, rotunde (guler sal) sau lancia. Pantalonii au, pe partea laterala, o dunga (vipusca), de asemenea din matase (dupa modelul pantalonilor militari de gala). Smokingul poate sa aiba si vesta, precum si brau din matase, dar tendinta actuala este sa se renunte la acestea, deoarece au un aer desuet. In general, smoking-ul este facut din stofa de lana.

Camasa este de culoare alba iar recomandarea noastra este sa optati pentru o camasa cu butoni si cu guler clasic, deoarece purtarea unui papion este obligatorie la un costum de ceremonie.

Pantofii trebuie sa fie de culoare neagra si din piele lucioasa. Chiar daca unii dintre voi nu agreeaza acest tip de piele, ea este necesara la tinuta black tie, deoarece aceasta se asorteaza cu matasea de pe reverul sacoului si cu papionul de matase.

La tinuta Black Tie, sosetele trebuie sa ajunga pana la genunchi, astfel incat pielea piciorului sa nu se vada la asezarea pe scaun.

Acesorizarea este limitata, batista trebuie sa fie alba, iar ca mod de aranjare, recomandarea noastra este modelul “President”. Regula clasica spunea ca ceasul nu se poarta niciodata la asa tinuta, deoarece evenimentul nu se cronometreaza.

Desi pantalonului de la tinuta Black Tie ii este interzisa purtarea curelei, alte accesorii ajutatoare, cum ar fi bretelele, sau braul, au cam disparut din optiunile barbatilor. Noi incurajam purtarea acestor doua piese pentru un plus de eleganta si rafinament, insa niciodata impreuna.

tinuta mire

WHITE TIE

Este in varful ierarhiei tinutelor masculine si cel mai rar intalnit dintre toate. Spre deosebire de cel Black Tie, el are o arie mai ingusta in care poate fi utilizat.

Sacoul poate fi si scurt ca cel de la black tie dar si lung (frac), deosebirea de primul fiind ca la frac toti nasturii raman mereu deschisi.

Fracul trebuie sa fie de culoare neagra, la doua randuri de nasturi cu revere inalte si ascutite imbracate in satin, butonii inveliti in acelasi materiale ca la revere, iar partea din fata a sacoului trebuie sa treaca putin mai jos de talie, in timp ce spatele sau ,,coada,, trebuie sa ajunga imediat sub genunchi.

WHITE TIE

Pantalonii au aceeasi culoare si material cu sacoul, plus vipusca aplicata din matase. Daca am spus ca bretele sunt un accesoriu mai rar folosit in ultima vreme la tinuta Black Tie, in cazul tinutei White Tie, acestea sunt obligatorii.

Vesta este o piesa importanta care isi face aparitia in tinuta White Tie. Ea trebuie sa fie low-cut cu doi sau trei nasturi in zona abdomenului, astfel incat va fi lasata la vedere o mare parte din camasa, iar de regula, ea este de culoare alba fara alte detalii.

Camasa alba din bumbac cu guler de papion sau guler detasabil, pentru butoni. De asemenea camasa poate avea in fata falduri pe lungime, acesea fiind specifice tinutei White tie. Butonii trebuie sa fie ori din aur ori din argint sau alte metale pretioase.

Pantofii la fel ca la costumul de ceremonie Black Tie, trebuie sa fie de culoare neagra iar tipul de pantof acceptat la aceasta tinuta este doar cel Oxford .

white tie

Accesorizarea si aici este destul de limitata ca si la tinuta Black tie, batista doar de culoare alba si foarte putin vizibila sau o floare la butoniera, prinsa de lasoul din spatele reverului. Papionul trebuie sa fie alb din matase, cravata nefiind acceptata. Aici se permite ceasul de buzunar, in interiorul sacoului, sau in buzunarul vestei. Alte accesorii ale costumului la comanda White Tie pot fi palaria, sau in unele cazuri jobenul, ambele de culoare neagra, manusi albe (care trebuie neeaparat date jos in timpul mesei) si in final, daca este cazul, unii gentlemani pot purta decoratiunile militare sau de merit.

La haina de exterior (in caz ca anotimpul o cere), se recomada un palton negru cu unul sau doua randuri de nasturi alaturi de o esarfa alba din matase.

Ca si concluzie a acestei tinute, putem spune ca este cea mai inalta treapta pe care o poti urca in materie de tinute masculine clasice. Este tinuta pe care poate o veti purta doar odata in viata dar macar acum veti stii cum si cand sa o etalati.

Leave a Reply